adevăruri ascunse Publicitate

ADVERTORIAL • CĂMARA DE ALTĂDATĂ

7 lucruri pe care le arunci la gunoi în fiecare săptămână și pe care bunica ta nu le-ar fi aruncat niciodată

Le-am numărat într-o singură zi, în bucătăria mea. Pe toate șapte le-am pus la coș fără să mă gândesc. Pe toate șapte mama le păstra.

Echipa Adevăruri Ascunse · Lectură de aproximativ 6 minute

Mama a stat la mine o săptămână, în octombrie.

Are 74 de ani și a trăit toată viața la țară. Eu am 46 și stau la bloc, la Cluj, de când am plecat la facultate.

În prima zi n-a zis nimic. În a doua, a început să se uite în coșul de gunoi.

Nu ca să mă certe. Doar se uita, și scotea câte ceva, și-l punea deoparte pe un șervet. Până vineri, pe pervazul bucătăriei mele erau înșirate șapte lucruri pe care eu le aruncasem și ea le salvase.

Le pun aici pe toate. Pe unele le știți. Pe câteva, pun pariu că nu.

1. Cojile de mere

Le arunc de fiecare dată când fac plăcintă. Ea le-a întins pe o tavă, lângă calorifer, și le-a lăsat trei zile.

„Iarna, când n-ai ce pune în ceai, pui din astea." Le-a băgat într-un borcan cu capac și mi l-a pus în cămară. Borcanul e încă acolo. Miroase a toamnă de fiecare dată când îl deschid.

2. Mătasea de porumb

Asta a fost prima pe care a scos-o din coș. S-a uitat la mine lung.

„Tu știi ce arunci?"

Nu știam. În satul ei, mătasea de porumb se culegea, se usca la umbră și se păstra pentru infuzii. Un lucru pe care l-am aruncat, fără excepție, de fiecare dată când am fiert porumb, timp de douăzeci și cinci de ani.

3. Cojile de ceapă

Pe astea le știam de la Paște — se vopsesc ouăle cu ele. Atât.

Ea mi-a spus că la ei cojile de ceapă se păstrau tot anul, într-o pungă de hârtie, și intrau în fierturi și în apa de clătit părul. Nu doar la Paște. În fiecare săptămână.

4. Cozile de pătrunjel și de țelină

Eu tai frunzele și arunc cozile. Ea le-a legat cu ață și le-a atârnat de mânerul dulapului.

„Nu cozile sunt partea slabă. Cozile sunt partea tare."

5. Frunza din afară de la varză

Aia groasă, cu nervuri, pe care o dai jos și o arunci pentru că e urâtă. Mama a râs când a văzut-o în coș.

În casa ei, frunza aia nu ajungea niciodată la gunoi. Era frunza „de pus". Pe genunchi, pe spate, peste noapte, legată cu un prosop. Nu vă spun că face ceva — vă spun că la ei asta se făcea, de generații, și că o găsiți descrisă și în carte, la partea cu „alifii, uleiuri și compresii".

6. Cojile de nucă

Aici m-a prins total. Eu arunc și coaja verde, și coaja tare. Ea le-a păstrat pe amândouă, separat.

Coaja verde se folosea, la ei, la o infuzie pentru clătit părul închis la culoare. Coaja tare — la fiert, pentru o apă brună pe care o foloseau în gospodărie. Două lucruri diferite, din același gunoi.

7. Sâmburii de măceșe

Eu cumpăr măceșe de la plafar, în pungă. Ea le culege, le taie și le curăță de sâmburi — și sâmburii nu se aruncă. Se spală bine, se usucă și se păstrează separat.

„Pulpa e pentru ceai. Sâmburii sunt pentru altceva." Pentru ce, nu v-aș fi putut spune. Am aflat din carte.

De ce nu mai știm lucrurile astea

Nu pentru că suntem proști. Pentru că n-am avut nevoie.

Mama a crescut într-o casă în care, dacă nu păstrai, nu aveai. Cămara era farmacia, grădina era magazinul, și ce știa mama ei era singurul manual.

Eu am crescut cu un magazin la colț. Când am nevoie de ceva, cumpăr. Când nu știu ceva, caut pe telefon — și găsesc zece păreri contradictorii și trei reclame.

Cunoștințele astea n-au fost scrise niciodată. S-au arătat. De la mamă la fiică, în bucătărie, cu mâinile.

Și, când nu mai e cine să arate, se pierd. Simplu.

Cartea pe care i-am citit-o eu ei

Sâmbătă, înainte să plece, i-am arătat o carte pe care o cumpărasem cu o lună înainte și pe care n-o deschisesem. „Leacurile Bunicii". Peste 200 de leacuri, rețete și obiceiuri românești de altădată, tipărită la noi.

Am deschis-o la partea despre lucrurile pe care noi le aruncăm și bunica le păstra.

Și am început să-i citesc. Cojile de mere. Mătasea de porumb. Cojile de ceapă. Frunza de varză.

Mama a ascultat două pagini și a zis: „Da. Așa. Dar la noi se mai punea și…"

Și a continuat ea. O oră. Cu cartea pe genunchi, corectând-o pe alocuri, completând-o pe alocuri, și spunându-mi de zece ori „asta știam, de la mama".

A fost cea mai lungă discuție pe care am avut-o cu mama în ultimii zece ani.

Ce e, de fapt, în carte

Vă spun direct, ca să nu vă așteptați la altceva:

Ce NU e cartea asta

• Nu e tratament. Descrie cum se foloseau lucrurile astea în tradiție. Nu scrie nicăieri „vindecă" și nu promite nimic. Dacă ai o problemă de sănătate, te duci la doctor — exact cum zicea și mama.
• Nu e o carte de botanică. Nu are denumiri în latină pe fiecare rând. Are „mătase de porumb" și „coji de ceapă", cum le zicea bunica.
• Nu e pentru cine vrea minuni. E pentru cine vrea să știe ce păstra bunica și de ce. Atât. Și e mult.

— o cititoare de 46 de ani, Cluj

• Peste 200 de leacuri, rețete și obiceiuri — organizate pe cămară, grădină, sezon
• Scrisă și tipărită în România, cu index alfabetic la final
• Plata la curier, la ușă — nu plătești nimic înainte
• Livrare în 1-2 zile lucrătoare
• Ghid bonus „Inima sub control" inclus în oferta curentă