adevăruri ascunse Publicitate

ADVERTORIAL • TREI LUNI MAI TÂRZIU

Am scris despre o fustă bleumarin. Apoi au început să mă întrebe femeile.

Răspund aici la întrebările care s-au repetat cel mai des. Inclusiv la aia la care nu vreau să răspund.

Echipa Adevăruri Ascunse · Lectură de aproximativ 9 minute

Am scris toate astea mai mult ca să mă descarc.

Nu m-am așteptat să-mi răspundă nimeni. Cu atât mai puțin să-mi scrie femei de 38, de 47, de 61 de ani, din Vaslui, din Timișoara, din Spania.

Și, ciudat, aproape toate întrebau aceleași șapte lucruri.

Am zis să le scriu aici pe toate, o dată, ca să nu mai răspund la fiecare separat.

Inclusiv la ultima, care e cea la care nu vreau să răspund. Aia am lăsat-o la final, și o să-ți explic de ce.

ÎNTREBAREA 1„Bine, dar de ce, concret, nu merg dietele?"

Asta e întrebarea la care am primit cele mai multe mesaje, și pe bună dreptate. În postare am scris-o pe scurt. Aici o scriu cum am înțeles-o eu.

Și de acolo face, pas cu pas, exact ce ar face orice lucru viu care crede că urmează o foamete:

1. Încetinește. Arde mai puțin, ca să reziste mai mult.
2. Se agață de grăsime. Aia e rezerva pentru iarna care, crede el, vine.
3. Începe să consume mușchi. Adică fix țesutul care îți arde caloriile în fiecare zi — și când stai, și când dormi.
4. Pe cântar scrie minus 7. Dar din alea 7, o parte sunt mușchi. Cântarul nu-ți spune asta.
5. Revii la mâncat normal. Și toată lumea revine, că nimeni nu trăiește din supă de varză.
6. Corpul cu care revii arde mai puțin decât cel cu care ai plecat.

De aia iei înapoi. Și de aia iei plus două.

Nu e o pedeapsă pentru că ai cedat. E o consecință a felului în care ai slăbit.

Peste asta se mai așază și restul, care oricum nu mai merge drept după 35-40 de ani. Cortizolul, care stă ridicat aproape permanent dacă ai job, copii, casă și facturi. Insulina, care urcă în tăcere de la lucruri pe care le crezi cuminți: cafeaua cu lapte de dimineață, banana de la 11, pâinea integrală. Estrogenul, care oscilează și mută depozitul pe burtă și pe brațe.

Niciunul nu doare. Niciunul nu se simte.

Și peste toate astea, noi ce făceam? Țineam foame. An de an, apăsam fix pe butonul greșit.

ÎNTREBAREA 2„Am 57 de ani și sunt la menopauză. Mai are rost?"

Mi-au scris multe femei peste 50 de ani, și aproape toate cu aceeași formulare: „la vârsta mea mai are rost?"

Mama are 71 și a ținut regim toată copilăria mea. Așa că întrebarea asta mă doare un pic.

Nu sunt medic și nu-ți spun ce e cu corpul tău. Dar lucrurile de bază despre care e vorba — să nu ții foame, să dormi mai bine, să te miști ușor, să nu mai gătești separat — nu au vârstă. Nu sunt un truc pentru femei de 40 de ani.

Iar dacă ești la menopauză sau ai un tratament pe termen lung, întreabă-ți medicul înainte să schimbi ceva. Nu pentru că ar fi periculos să mănânci normal, ci pentru că el știe ce ai tu.

ÎNTREBAREA 3„Eu chiar nu am timp. Serios."

Am primit varianta asta de zeci de ori, și de obicei de la femei cu copii mici, care se scuzau în timp ce o scriau.

Nu trebuie să te scuzi. Eu am pierdut patru ani din cinci fix pe asta.

Toate metodele pe care le-am ținut îmi cereau timp pe care nu-l aveam. Cel mai rău era gătitul separat: eu cu pieptul de pui, ei cu mâncarea normală. Două oale, două farfurii, de două ori vasele. A ținut, de fiecare dată, până s-a stricat programul. Adică vreo trei săptămâni.

Dacă un plan te pune să gătești de două ori, planul ăla are deja data de expirare scrisă pe el.

Ce m-a făcut să rezist de data asta n-a fost voința. A fost că mănânc aceeași mâncare cu ei. O singură oală. Douăzeci de minute.

ÎNTREBAREA 4„Am tiroidă. / Iau tratament. Pot?"

Aici o să fiu foarte clară, pentru că e singurul loc unde mi-e teamă să nu înțeleagă cineva greșit.

Nu te diagnostica singură. Nici dintr-o carte, nici de pe internet, nici dintr-un grup de femei.

Dacă ai simptome care te supără de mult — oboseală care nu trece, păr care cade, mâini reci — scrie-le pe o hârtie, toate, și du-te cu ea la medic. O listă întreagă schimbă discuția mai mult decât crezi.

Și nu amâna consultația ca să citești mai întâi ceva. Nicio carte nu-ți spune dacă ai o problemă hormonală. Aia se vede în analize.

Dacă iei deja tratament: mănâncă normal, dar întreabă-ți medicul sau farmacistul despre ore, mai ales dacă îți schimbi micul dejun. Îți spun în două minute.

ÎNTREBAREA 5„Am cumpărat deja trei cărți. De ce ar fi asta altfel?"

Femeia care mi-a scris asta avea dreptate să fie acră. Și eu aveam trei în sertar.

N-o să-ți spun că asta e altfel pentru că e mai bună. O să-ți spun ce a fost, pentru mine, concret diferit.

• Nu-mi cere să flămânzesc. Mic dejun, prânz, cină și două gustări. Nimic din ce am ținut înainte nu arăta așa.
• Nu mă pune să gătesc separat. Aceeași mâncare cu soțul și copiii.
• Nu-mi cere oră de sală. Nouă minute în sufragerie, în pijama.
• Nu începe cu „de luni". Poți să citești un capitol și să nu faci nimic în ziua aia. Eu așa am făcut trei zile.

Cărțile din sertarul meu mureau toate în același loc: în săptămâna a treia, când se strica programul. Asta n-a murit acolo pentru că nu era nimic de ținut.

ÎNTREBAREA 6„Și dacă mă întorc de unde am plecat?"

Asta mi-a scris-o o femeie din Bacău și m-am uitat la mesaj câteva minute, pentru că e frica mea.

N-am cum să-ți promit că nu se întâmplă. Nimeni n-are cum.

Dar uite ce am înțeles: eu mă întorceam de unde plecam pentru că de fiecare dată plecam prin foame. Iar după foame, corpul cere înapoi. Nu e slăbiciune, e mecanică.

Dacă nu treci prin foame, nu mai ai de unde să te întorci. Ăsta e tot pariul. Nu e o garanție, e o logică — și e prima care mi s-a părut cinstită în cinci ani.

ÎNTREBAREA 7„Cât ai slăbit?"

Asta a fost, de departe, cea mai frecventă. Și e singura la care n-o să-ți răspund.

Nu ca să fac pe interesanta. Am două motive și amândouă sunt serioase.

Primul: numărul meu nu e numărul tău. Eu am 43 de ani, un job la birou, doi copii mari și un corp care a trecut prin cinci diete dure. Tu ai altă vârstă, alt program, alt istoric, poate un tratament. Dacă îți spun o cifră, îți dau o măsură care nu are nicio legătură cu tine.

Al doilea, și ăsta e cel important: dacă îți spun un număr, o să-l aștepți.

O să te uiți pe cântar în ziua a nouă și o să-l cauți. Și când n-o să vină în ritmul meu, o să tragi concluzia pe care am tras-o eu de cinci ori: că tu ești problema.

Exact cifra aia m-a făcut, de fiecare dată, să mă las.

Ce pot să-ți spun e ce am observat, în ordinea în care am observat. Fața mai puțin umflată în prima săptămână. Somnul, tot atunci. Pofta de la 4 după-amiaza, care s-a domolit în a doua săptămână — nu a dispărut, s-a domolit. Iar în ziua 19, fusta bleumarin s-a închis.

Dacă îți trebuie neapărat o cifră ca să începi, înțeleg. Dar te rog să te gândești de ce ai nevoie de ea, și cine ți-a dat-o până acum.

Ce s-a schimbat de atunci

Au trecut trei luni de la postarea aia.

Nu s-a întâmplat nimic spectaculos și nu vreau să te mint că s-a întâmplat.

Gătesc o singură oală. Fac cele nouă minute în majoritatea dimineților, nu în toate. Am fost la două botezuri și am mâncat tort la amândouă.

Fusta bleumarin e tot în dulap. O port.

Iar cele două rochii negre sunt tot acolo. Le port și pe ele, pentru că sunt rochii bune.

Doar că acum le port pentru că îmi plac, nu pentru că pe ele nu se vede nimic.

— povestea unei cititoare de 43 de ani

• 4,8 din 5 — din partea a peste 2.800 de cititoare
• 187 de pagini, scrisă și tipărită în România
• Plata la curier, la ușă — nu plătești nimic înainte
• Livrare în 1-2 zile lucrătoare
• Garanție 30 de zile, conform ofertei vânzătorului